

Drumuri în memorie. Mausoleele este un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul programului Centenar. Proiectul, inițiat de Institutul Național al Patrimoniului, se înscrie în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri și are ca scop valorificarea și promovarea în spațiul public, la nivel național și european, a patrimoniului comemorativ, în mod specific al mausoleelor, ridicate pentru eroii din Primul Război Mondial, aflate pe teritoriul României.
Obiectivul central al proiectului este acela de a clarifica și disemina funcția de spații mnemonice ale mausoleelor existente în România, de a promova patrimoniul comemorativ și educația în domeniul istoric și cultural a generațiilor actuale, prin intermediul unei serii variate de activități, facilitând procesul de actualizare a semnificației mausoleelor.