La 9 martie 1859 se năștea, în Ismail (Basarabia), Alexandru Averescu, viitor mareșal și om politic român, ce s-a distins în timpul Războiului de Independență, participând ca voluntar și obținând gradul de sergent.

A urmat o carieră militară, absolvind Școala Militară de la Mănăstirea Dealu în 1881, avansând la gradul de sublocotenent. Datorită calităților sale excepționale, a fost selecționat pentru a urma cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, pe care a absolvit-o în 1886.

De-a lungul carierei sale militare a îndeplinit mai multe funcții importante, precum comandant al Școlii Superioare de Război din București între 1894-1895, comandant al Regimentului 4 Roșiori între 1898-1899, șef al Secției organizare și operații din Marele Stat Major (1899-1904), comandant al Brigăzii 1 Roșiori între 1904-1907. În 1906 a fost avansat la gradul de general de brigadă, iar între 1907-1909 a fost ministru de război. Între 1909-1911, a preluat comanda Diviziei 1 Infanterie, iar între 1911-1913 a fost șef al Marelui Stat Major al armatei. În această funcție a condus operațiile Armatei Române în cel de-al doilea Război Balcanic din 1913.

În timpul Primului Război Mondial, Alexandru Averescu a condus Armata a 2-a Română, cu excepția unei perioade scurte când a condus Grupul de Armate Sud. A devenit general de corp de armată la 1 ianuarie 1917, fiind artizanul victoriilor de la Mărășești și Oituz din vara anului 1917. A câștigat respectul și admirația trupelor sale, capital de imagine ce va fi fructificat și în plan politic, ocupând președinția Consiliului de Miniștri al României în anii 1918, 1920-1921, 1926-1927. În anul 1918, Alexandru Averescu a încheiat armistițiul cu Puterile Centrale,  învingătoare pe frontul de est și a semnat Tratatul Preliminar de Pace de la Buftea din 20 februarie 1918. Aceste tratate vor rămâne fără rezultat, datorită victoriilor Antantei pe frontul de vest.

În următorii ani de guvernare se vor realiza reforma financiară, unificarea monetară și reforma agrară, în urma căreia au fost împroprietărite 1,5 milioane familii de țărani.

Pe 4 iunie 1920 se semnează Tratatul de la Trianon, iar pe 28 octombrie 1920, cel de la Paris. Sub conducerea lui s-au semnat tratatele bilaterale ale Micii Înțelegeri, tratatele de amiciție cu Franța, Italia și concordatul cu Vaticanul.

Pentru meritele sale, în 1923, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, în 1926 senator de drept, iar pe 14 iunie 1930 a fost numit Mareșal al României.

S-a stins din viață pe 3 octombrie 1938, fiind înmormântat în cripta de la Mărăști, în Mausoleul Eroilor, ridicat din inițiativa sa, în memoria eroilor din 1917, în apropiere de satul Mărăști, comuna Răcoasa, jud. Vrancea.

Radu Tulai

 

Foto:

Foto1, foto2, foto3 – Fototeca Muzeului Militar Național (foto 2, foto3 – primirea bastonului de mareșal al României)

Foto 4 – Arhiva Agerpress: https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/09/documentar-155-de-ani-de-la-nasterea-maresalului-alexandru-averescu-14-04-13

Foto 5 – Bustul mareșalului Alexandru Averescu de la Mausoleul Mărăști, Arhiva INP 2018.

Foto 6-7 – Sarcofagul lui Alexandru Averescu de la Mausoleul Mărăști, Arhiva INP 2018.