Viața tinerei din Pădureni, Maria Ion Zaharia, sau Măriuca, în vârstă de numai 12 ani, s-a încheiat abrupt, servind armata română în primele linii pe frontul de la Mărășești. Fapta sa eroică a fost cunoscută mai întâi de cei din satul natal, Pădureni, apoi de cei din județul Putna şi, în cele din urmă, de întreaga Armată Română și de români.

În ziua de 6 august 1917, în bătălia de la Mărășești se intrase în faza decisivă. De douăsprezece zile generalul Mackensen ataca fără rezultat pozițiile diviziilor române. Ziua de 6 august a marcat apogeul luptelor, declinul ofensivei german, la final semnalându-se victoria  Armatei Române.

Odată cu ivirea zorilor, artileria germană lovea asupra tranșeelor armatei române, aflate la sud – est de Mărășești şi Modruzeni, la Rateșul lui Haret, la cota 100 lângă viile Negroponte şi la pădurea Răzoare. Sub focul artileriei, valuri nesfârșite de atacatori porneau să asalteze la baionetă pozițiile trupelor române. Pentru a opri înaintarea dușmanului înainte de a ajunge la tranșeele apărătorilor noștri, artileria română, instalată pe malul de est al Siretului, a plasat foc pe liniile inamice.

Nu departe de Mărășești, pe liziera satului Rateșul lui Haret, doi ostași români organizaseră de cu seară, într-un bătrân stejar, un observator al unei subunități de artilerie. De aici, sub ploaia de obuze de toate calibrele, unul dintre ei, cocoțat în vârful stejarului, scruta zările şi transmitea tot ce se vedea celuilalt care, cu un telefon  de campanie, adăpostit la rădăcina stejarului, raporta comandantului său obiectivele descoperite, ținte vizibile şi sigure ale tirului bateriilor de artilerie din lunca Siretului.

Către orele șapte, canonada artileriei inamice se întețise de-a binelea. Fumul şi praful exploziilor limitau vizibilitatea observatorului, iar suflul explozivilor se simțea mai aproape. Deși stingheriți de puzderia de schije ce cădeau în jurul lor, cei doi ostași – observator şi telefonist – continuau să-şi îndeplinească cu curaj misiunea primită. Dintre ramurile ,stufoase ale stejarului, vocea’ răgușită a observatorului abia se mai auzea. Un glonț doboară pe soldatul observator.

Măriuca Zaharia se oferi să preia locul observatorului și raporta telefonistului mișcările de trupe ale inamicului, toate acestea sub tirul artileriei germane.

La un moment dat, la câțiva metri de acel stejar, o lovitură fatală curmă viața Măriucăi și telefonistului.

Pentru fapta sa eroică, Maria Ion Zaharia a fost îngropată în mausoleul de la Mărășești, fiind una dintre cele mai tinere eroine a României.

Astăzi, în centrul localității găsim un monument ridicat în cinstea Măriucăi Zaharia, creația sculptoriței Zoe Băicoianu. A fost dezvelit în anul 1977. Elementul principal al compoziției îl reprezintă bustul din bronz al eroinei  Măriuca Ion Zaharia, acesta fiind așezat pe un piedestal de formă paralelipipedică, din beton placat cu marmură. Întreaga lucrare are înălțimea de 2,60 m. Pe piedestal se află fixată o placă de marmură, cu următoarea inscripție: „Aici a căzut alături de ostașii români, în luptele pentru apărarea patriei, la frageda vârstă de 12 ani, Maria Ion Zaharia”.

Figura eroică a fetiţei a fost evocată în filmul «Baladă pentru Măriuca», în anul 1969, şi în cartea «Povestiri istorice», a lui Dumitru Almaş.

Astăzi, în satul Pădureni, unde s-a născut eroina, nu mai trăieşte nimeni din familia Măriucăi. Când s-a făcut documentarea pentru scrierea monografiei localităţii, s-a descoperit că nu mai există niciun descendent al lui Ion Zaharia, bunicul fetiţei eroine de la 1917.

Radu Tulai

 

Bibliografie

General de brigadă dr. Constantin Ucrain, General de brigadă dr. Maricel Popa (2006) – Țara Vrancei Panteon al Eroilor României, editura Pro Transilvania, București

Website-ul Anonimus: http://anonimus.ro/2018/11/mariuca-zaharia-fetita-eroina-care-nu-mai-are-loc-in-istoria-romanilor/?fbclid=IwAR0FvUjdEvOtMUYf3eGFw-5NgD4MuOUaif1edru2g894ze6Hn8IoRQ-6eQw

Webiste-ul Știri Utile: http://www.stiriutile.ro/eroina-de-la-marasesti-eliminata-din-manualele-de-istorie/

Foto:

Poza 1 + Poza 2: http://www.stiriutile.ro/eroina-de-la-marasesti-eliminata-din-manualele-de-istorie/

Poza 3: Placă comemorativă eroina Maria Ion Zaharia, Mausoleul de la Mărășești, Arhiva INP 2018.