Protosinghelul maior Justin Șerbănescu este unul dintre eroii Războiului pentru Întregirea Neamului, Cavaler al Ordinului Militar de Război „Mihai Viteazul”.
La începutul secolului XX toate statele europene mari aveau în armatele lor structuri oficiale privind asistența religioasă a combatanților. După izbucnirea Primului Război Mondial (1914 – 1918), România a considerat necesară alinierea la aceste structuri specifice Armatei, astfel că în ședința Sfântului Sinod din 16 mai 1915, Mitropolitul Pimen Georgescu, solicita episcopiilor şi mitropoliilor țării să dea Armatei, după cererea Ministerului de Război, preoții trebuincioși în timp pace şi în timp război. O propunere în șapte puncte, a devenit decizie sinodală, cu obligativitatea Bisericii de a o aplica în litera şi spiritul ei. Cel mai important punct era acela potrivit căruia preoții ce urmau să facă parte din corpul militar vor fi absolvenți cu diplomă – “titrați” – de teologie, cu aptitudini pentru păstoria militară și vârsta cuprinsă între 30 și 45 de ani. La punctul al treilea al propunerii se preciza: că preotul numit în serviciul Armatei (prin Decizia Ministerului de Război – intră sub regimul legilor militare, asimilându-se în corpul ofițeresc având însemnele la vedere, ofițerului locotenent. Punctele patru şi cinci stipulau: Preoții de armată, în timpul mobilizării însoțesc trupele oriunde vor merge, dând povețe pastorale militare, ce se impun de împrejurări şi făcând serviciile religioase fără ezitare. În timpul mobilizării toți preoți de armată primesc instrucțiuni din partea arhimandritului, anume numit pe lângă Marele Cartier al Armatei stau sub conducerea lui în ceea ce privește serviciul preoțesc. Numirea acestuia se face de Ministerul de Război, după recomandarea Sfântului Sinod, prin președintele său.
În campania anilor 1916-1918, în baza ordinelor Marelui Stat Major, au fost mobilizații în total 252 de preoți. Dintre aceștia, 204 au fost încadrați la: regimente, brigăzi independente, ambulanțele sanitare ale diviziilor și la spitalele mobile. La sfârșitul Primului Război Mondial din totalul celor 204 preoți imobilizați pe front, au mai rămas 174, din care cca 150 de preoți au fost avansați la gradul de căpitan. În 1918, la trupele din Basarabia au rămas mobilizați 40 de preoți.
Justin Șerbănescu s-a născut în 26 octombrie 1867, în comuna Obilești Noi, plasa Negoești, județul Ilfov. A fost fost copil de trupă la Regimentul 21 Infanterie, apoi soldat, caporal şi sergent. S-a călugărit la mânăstirea Cernica, unde a fost pe rând frate, călugăr, arhimandrit şi stareț. În 1901 primea decorația „Serviciul Credincios”, iar în 1906 decorația jubiliară acordată cu prilejul aniversării a 40 de ani de domnie a Regelui Carol.
Pe timpul participării la campania celui de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, va servi drept confesor onorific în Regimentul 21 Infanterie „Ilfov”, iar ca apreciere a calităților şi bravurii sale a fost decorat cu medaliile „Răsplata muncii pentru Biserică” şi „Avântul Țării”.
Odată cu intrarea Românei în Primul Război Mondial, la 14/27 august 1916, Protosinghelul – locotenent Justin Șerbănescu, a luat parte cu Regimentul 21 Infanterie „Ilfov”, a cărui confesor era, la toate luptele ce au avut loc în Transilvania unde va fi rănit în ziua de 17/30 septembrie 1916. A luat parte la luptele de la Făgăraş, Porumbacu, Perşani, Braşov, Azuga, Şorica.
La 16/29 octombrie 1916, preotul militar se găsea în mijlocul militarilor Brigăzii 8 Infanterie care ducea lupte de apărare pe Valea Azugăi. Va participa la luptele de la Clăbucet cu ostașii Regimentului „Feldioara” împotriva trupelor inamice care ocupaseră Predealul. Regimentul, fără comandant și decimat, a fost preluat de Justin Șerbănescu. Atacul descris de Constantin Kirițescu în Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916-1919 este elocvent pentru duritatea luptelor: Timp de zece zile, de la 30 septembrie până la 10 octombrie, cu tot potopul distrugător, revărsat din gurile monstruoaselor mortiere, Predealul nu a putut fi luat. În ziua de 10 octombrie se dă un mare atac cu forte mari, după o puternică pregătire de artilerie. Coloanele de unguri în partea de nord şi germani mai spre sud, atacă Predealul dinspre răsărit, îndreptându-se, în primul rând asupra gării a liniilor ferate. Tranșeele de pe povârnișurile acoperite de livezi ale Cioplei sunt fărâmate de obuze; ele sunt părăsite numai după ce orice rezistență a devenit imposibilă. 0 mână de oameni, cu o mitralieră, apără gara până la cel din urmă cartuș şi cea din urmă viață de om. Spre apus de Clăbucetul Taurului, dușmanul reuși cu multă trudă să ocupe întreg satul Predeal, asaltând casă cu casă, şi să stăpânească șoseaua până la nord de Azuga. Dincolo de vale însă, spre Vest, Clăbucetul Baiului era mereu în mâna trupelor noastre, care-l apărau cu îndârjire. Câteva atacuri fuseseră sângeros respinse. Dușmanul se hotărî să-l atace metodic, dinspre nord-est, de-a lungul unei văi care se deschide în fața mânăstirii Predeal. Luptele s-au dat cu o înverșunare cumplită prin prăpăstii înfiorătoare, printre colți de stâncă, prin plaiuri înzăpezite şi pe un ger cumplit. La 18 octombrie, vârful Clăbucetului, bombardat cu artileria grea, învăluit cu gaze asfixiante şi lacrimogene, fu ocupat de inamic.
La 16/29 noiembrie 1916 a căzut prizonier, în mijlocul trupei care nu se mai putea apăra. În iulie 1917 a evadat şi a rătăcit prin munți în căutarea regimentului său. La sfârșitul lunii februarie 1918 a ajuns la Galați, unde se afla Regimentul 21 Infanterie „Ilfov”.
Este singurul preot militar decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” (cea mai înaltă decorație de război a statului român), clasa a III-a, în baza Înaltului Decret nr. 1561 din 25/8 iunie/iulie 1918. În baza referatului asupra activități preoților de armată în campania din 1916-1918, înaintat Sfântului Sinod de șeful Serviciului Religios ai Armatei, se regăsesc referiri la modul cum şi-a desfășurat activitatea în timpul campaniei. Motivația acestui referat o regăsim și în Înaltul Decret de decorare: Pentru vitejia, destoinicia şi iubirea de Patrie, ce a arătat pe câmpul de onoare, în 1916. Pe lângă că şi-a îndeplinit cu un mare devotament îndatoririle ce avea ca confesor al regimentului, a mai luat parte la toate luptele, mergând cu Sfânta Cruce în mână, în fruntea luptătorilor regimentului. În ziua de 21 octombrie 1916, văzând că Regimentul „Feldioara” a pierdut în lupte aproape pe toți ofițerii şi că comandantul căzuse rănit pe Muntele Clăbucetul Taurului, a luat comanda acestui corp şi luptând ca un erou o zi şi o noapte, a respins pe inamic până pe Muntele Susai, oprindu-l de a ocupa Azuga. În luptele de pe Muntele Dihamului a condus un batalion de dispersați, iar la 17 noiembrie 1916, fiind pentru a doua oară rănit pe Muntele Sorica în timpul unui atac al Azugăi, a refuzat evacuarea pentru a nu se despărți de vitejii regimentului.
Serviciul Informațiilor din Marele Cartier General consemna că protosinghelul Justin Șerbănescu a dat dovadă de un înalt patriotism şi dragoste de tară. Cu toată vârsta sa înaintată a suportat timp de opt luni rigorile de pribegie în munți, a înfruntat cu curaj primejdia, expunându-și viața a reușit să treacă în rândurile noastre.
Locotenentul preot Justin Șerbănescu a fost avansat la gradul de căpitan prin Înaltul Decret nr. 1264 din 15 iunie 1917. La 15 august 1918, primește din partea atașatului militar al ambasadei Franței din Romania „Crucea de război cu lauri”, pentru eroismul dovedit pe câmpul de luptă.
Generalul Constantin Prezan, fost Șef al Statului Major General, aflat în vizită la Serviciul Religios, în discursul rostit pe 10 aprilie 1918, spunea: „Preoții şi-au făcut mai mult decât datoria şi este o cinste pentru cler, care, alături de ostași, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Țară şi Neam”.
Căpitanul preot Justin Șerbănescu va cere să fie mobilizat din nou, după reintrarea României în război la 10/23 noiembrie 1918. Va fi numit confesor militar la Divizia 2 Vânători cu care va participa la acțiunile de luptă din 1919 din Transilvania şi Ungaria. La 4 august 1919, se va afla printre militarii români care au intrat în Budapesta. Primește o serie de noi distincții: „Coroana României” (1918), „Crucea Regina Maria” (1919), „Steaua României în grad de cavaler (1920), „Crucea comemorativă 1916″ (1921), „Virtutea Militară” clasa a V-a (1924), „Meritul Sanitar” (1924).
Între aprilie 1920-aprilie 1921, slujește în calitate de confesor la Spitalul Militar „Regina Elisabeta”. Este elogiat de directorul spitalului, generalul doctor Mihail Butoianu pentru conduita exemplară, calitățile sale frumoase de slujitor al Bisericii care este o adevărată podoabă a clerului monahal.
După 1921, căpitanul preot Justin Șerbănescu revine la viața monahală de la Mănăstirea Cernica unde va fi numit Arhimandrit. Rămâne în actele Armatei Române, fiind avansat la gradul de maior în baza Înaltului Decret nr. 1951 din 1 octombrie 1927 şi repartizat ca Arhimandrit maior la Fabrica de Pulberi şi Fulmicoton Dudești. Între anii 1932 şi 1940 va fi numit în Garnizoana București, confesor de divizie cu gradul de maior, grad cu care va fi trecut în retragere.
Florentina Udrea
Bibliografie:
Gabriel George Pătrașcu, Protosinghelul Justin Șerbănescu – singurul preot militar cavaler al ordinului militar de război „Mihai Viteazul”, Revista Misiunea, nr.1, Editura Centrului de Cercetare „General Paul Teodorescu”, Râmnicu Vâlcea, 2014
Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoți în lupta pentru făurirea României Mari 1916-1919, Editura Europa Nova, București, 2000
Enciclopedia Armatei României, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2009
www.once.ro/sesiuni/sesiune.2007, Jertfa preoților mobilizați în Războiul pentru Întregirea Neamului
Iconomul Constantin Nazarie, Activitatea preoților de armată în campania din 1916-1918, București, Imprimeria Ministerului Cultelor şi Artelor, 1920
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R), Fond 3042, dosar nr. crt. Registru Evidență Preoți – Bătrâni, f. 148.
Buletinul Muzeului Militar Național Regele „Ferdinand I“, n r. 4, Un Stareț cernican – Erou de război, București, Tipografia Print Paper S.R.L., 2006
Anuarul Ofițerilor şi Drapelelor Armatei Române cărora s-a conferit Ordinul „Mihai Viteazul”, București, Atelierele Grafice SOCEC& Co., Societate anonimă, f. a.
Eugen Stănescu, Iulia Stănescu, Gavril Preda, Cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, Ploiești, Editura Universal Cartfil, 1996
Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916- 1919, vol. I, ediția a II-a, București, Editura Casei Școalelor. Atelierele „Cartea Românească, 1927.
