Primul din cei patru copii ai familiei învăţătorului Ioan şi Ana Arghirescu. A fost contemporan cu două evenimente majore din istoria poporului român: Războiul de Independenţă, când avea vârsta de 14 ani şi Primul Război Mondial, când, la vârsta de 53 de ani deținea deja gradul de general.

După absolvirea cursurilor Liceului „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad, Nicolae Arghirescu a îmbrăţişat cariera militară. La 18 ani s-a înscris voluntar în Regimentul 12 Infanterie „Dimitrie Cantemir” din Bârlad şi, după un an, comandantul l-a trimis la Şcoala Militară Ofiţeri Infanterie Bucureşti (15 octombrie 1884 – august 1886).

Principalele puncte de reper în cariera timpurie a generalului Arghirescu sunt: elev la Şcoala Militară (1884), soldat (25 martie 1882), caporal (1 decembrie 1882), sergent (1 iulie 1883), sergent major (16 august 1883), sublocotenent (16 august 1886), locotenent (1 august 1891), căpitan (8 aprilie 1896).

În anul 1891, locotenentul Arghirescu a fost admis la Şcoala Superioară de Război Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1893. A avansat, treptat, la gradele de maior (24 ianuarie 1906), locotenent – colonel (10 mai 1910), colonel (1 octombrie 1912) și general de brigadă (1 aprilie 1916 – Înalt Decret nr. 1159 / 18 III 916). A fost mobilizat între 23 iunie – 31 august 1913 în Campania din Bulgaria. A primit comanda Diviziei a 19-a Infanterie Sibiu (15 august – 25 august 1916), participând la luptele din Dobrogea, din vara anului 1916, în dificilele confruntări cu trupele germane, bulgare şi turce.

Pe data de 27 august 1916 – a primit comanda Diviziei a VI-a Infanterie – cu reşedinţa la Focşani – care avea în compunere: Brigada 11 Infanterie (Regimentul „Putna” nr. 10 Infanterie, Regimentul al VI-lea „Tecuci” nr. 24 Infanterie), Brigada 12 Infanterie (Regimentul „Siret” nr. 11 Infanterie, Regimentul „Cantemir” nr. 12 Infanterie), Brigada 6 Artilerie (Regimentul 11 Artilerie, Regimentul 16 Obuziere), Regimentul 7 Vânători de Câmp, la care se adăugau subunităţi şi servicii.

Intervenţia promptă şi energică a trupelor pe care le-a condus în luptele din Transilvania (26 – 30 septembrie 1916) a contribuit la oprirea temporară a ofensivei germane din Bărcuţi – Crângari. Timp de două luni, în toamna anului 1916, românii au stopat planurile armatei germane de a forţa din mişcare trecătorile Tabla Buţii şi Bratocea.

Pentru competențele demonstrate şi în aceste circumstanțe, Nicolae Arghirescu a fost decorat cu Ordinul Naţional „Coroana României” cu Spade în grad de Comandor. Această decoraţie se adăuga celor primite anterior: Medalia „Bene Merenti”, clasa II (1900), Medalia Jubiliară Carol I din 1906, Semnul onorific de aur pentru serviciul militar de 25 ani (1907), Ordinul Naţional „Coroana României” în grad de Cavaler (1911). Până  la  pensionarea sa a mai primit şi Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” clasa a III-a.

Cu Divizia a VI-a Infanterie, generalul de Brigadă Nicolae Arghirescu a participat la bătălia de la Mărăşti, aflându-se în mod constant pe direcţia avansului principal al a Corpului 1 Armată, comandat de către generalul Gheorghe Văleanu. De numele generalului Nicolae Arghirescu sunt legate şi luptele duse în vara anului 1917 în pasul Oituzului (4 – 22 august 1917).

În viaţa personală, Nicolae Arghirescu s-a căsătorit la 3 martie 1891 cu Margareta Botez. Cei doi au avut o fată, Viorica, născută în Bucureşti, la 23 mai 1902. Cariera sa militară a fost brusc stopată ca urmare a unor probleme de sănătate. S-a pensionat pe 4 februarie 1918 şi la scurt timp a decedat (14 aprilie 1919) în locuinţa sa din Bucureşti, Strada Batiştei nr. 11, la vârsta de 55 de ani.

Ziarul Dacia l-a omagiat în paginile sale: Acela care a dispărut era un om. Un om cum nu sunt mulţi. Un om care s-a ridicat în vârful carierei sale, ca grad şi ca intelectualitate, numai prin propriile sale mijloace, fără protecţie, fără avere, fără rude, fără relaţii sociale. Numai printr-o voinţă de fier, printr-o energie susţinută zi de zi. Un exemplar om, din acele elemente sănătoase şi viguroase, care fac adevărata putere a unei naţiuni. Generalul Nicolae Arghirescu este cel dintâi care dispare din generaţia care ne-au dat Mărăştii, Mărăşeştii şi Oituzul, care ne-au ridicat prestigiul ţării.

Corpul său a fost depus în unul dintre cele patru sarcofage din Mausoleul Mărăşti.

Opera: Campania din 1828 şi 1829 dintre Rusia şi Turcia (în Europa), Tipografia Voinţa Naţională, Bucuresci, 1901; Chestiuni tactice tratate dupe programul analitic al examenului pentru gradul de maior, Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci, 1896; Directive pentru şcoala de ploton, companie, batalion şi instrucţia de noapte, Institutul de Arte Grafice Samitca, Craiova, 1915; Istoria militară la Români (Istoricul armatelor Moldovei până la Regulamentul organic), Bucureşti, 1900; Lecţiuni de educaţie morală şi militară, Bucureşti, 1899; Probleme tactice aplicate pe charta (marş, staţionare, luptă), Tipografia Voinţa Naţională, Bucuresci, 1900; Studiul resboaelor moderne, volumul I, 1796 – 1814, Stabilimentele de Arte Grafice Albert Baer, Bucuresci, 1902; Tactica, vol. I. Tactica elementară, Stabilimentele de Arte Grafice Albert Baer, Bucuresci, 1909; Tactica, vol. II, Bucuresci, 1910.

Horia Dumitrescu

Bibliografie:

Colonel (rtg.) Constantin Chiper, Nicolae Mihai, mr (r) Mircea Fitcal, Omagiu eroilor judeţului Vaslui, Editura Sfera, Bârlad, 2016.

Cornel Popescu, Cornel Ţucă, Armata 2 Română. Mărăşti: Iulie 1917, Volumul I. Mărturii documentare, Editura Militară, Bucureşti, 2017.

Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Ediţie anastatică, Editura SAECULUM I.O. – Editura VESTALA, Bucureşti, 1999.