Constantin Mușat s-a născut în anul 1890, în satul Crucea, județul Ialomița. A fost mobilizat în vara anului 1916, la Regimentul 2 Grăniceri, care-şi avea batalionul în zona Predeal – Muchea Susaiului. S-a remarcat prin curaj în luptele de la Predeal, Timișul de Sus – Brașov, Câineni, Valea Oltului, unde batalionul său a fost dus să acționeze. Deși rănit, soldatul Constantin Mușat a refuzat de fiecare dată să-şi părăsească regimentul, voind să rămână lângă camarazii săi pentru continua lupta.

La sfârșitul lunii septembrie 1916, Regimentul 2 Grăniceri a fost transferat pe frontul din Munții Vrancei. În vârstă de 26 de ani, Constantin Mușat a atras admirația comandanților direcți şi a tinerilor grăniceri pentru curajul cu care se avânta în luptă, prin precizia și puterea cu care arunca grenadele asupra inamicilor. Din acest motiv, i s-a spus „Grenadierul”.

În ziua de 16 decembrie 1916, lupta dusă de grănicerii Batalionului 1, din care făcea  parte și soldatul Constantin Mușat, a fost una dintre cele mai grele; numeroși dintre grănicerii acestei eroice unități au murit în sectorul apărat cu înverșunare aflat în zona denumită topografic Râpa Roșie din Țara Vrancei. După o luptă corp la corp cu atacatorii, în care baioneta, patul armei şi grenada au constituit principalele mijloace folosite de grănicerii noștri, inamicul fost respins, lăsând pe câmpul de luptă de la Râpa Roșie sute de morți și răniți. Printre cei căzuți s-a numărat şi „grenadierul”. A fost găsit de brancardieri, cu fața crispată de durere, de sânge şi cu mâna stângă zdrobită de schija unui obuz explodat în apropiere. A fost evacuat la postul de prim-ajutor al batalionului, unde a fost pansat şi apoi evacuat de urgență la Spitalul Veniamin amenajat în clădirea Liceului Național din Iași. Din cauza cangrenei, a fost supus unei intervenții chirurgicale, medicii fiind  nevoiți să-i amputeze brațul stâng de la umăr. După două luni de suferință pe patul spitalului, grenadierul s-a prezentat în fața Comisiei de Reformă, pentru clarificarea situație sale militare. Între timp, fusese avansat în gradul de caporal şi, ca semn al recunoștinței spiritului său de jertfă, a fost propus să fie decorat. Aflând de hotărârea adoptată de membrii comisiei, prin care urma să fie reformat şi lăsat la vatră, caporalul Constantin Mușat, a refuzat și a cerut hotărât şi politicos președintelui comisiei să-i dea voie să plece din nou pe front. Cererea sa a produs o puternică impresie în rândul membrilor comisiei, întruniți să hotărască gradul de invaliditate a celor grav răniți. Argumentele grenadierului au făcut ca membrii comisiei să fie de acord cu înapoierea caporalului invalid Constantin Mușat la unitatea cu care luptase.

În ziua de 12 februarie 1917, fapta grenadierului Constantin Mușat a fost adusă la cunoștința întregii Armate Române prin Ordinul de zi nr. 32, în care se menționa textual: În Spitalul Veniamin nr. 272/103 din Iași din Comisia Medicală de Reformă a fost de părere că soldatul Constantin Mușat din Regimentul 2 Grăniceri să fie reformat din cauză că i se amputase brațul stâng, ca o consecință a unei plăgi provenite prin împușcare pe câmpul de 1uptă. Cu multă bărbăție şi însuflețit de cele mai frumoase sentimente de dragoste de tară numitul soldat a stăruit să nu fie reformat şi să fie retrimis pe front, ca aruncător de bombe (grenade— n.n.), având măna dreaptă în bună stare Cinste lui pentru pilda frumoasă ce dă camarazilor lui de arme.

Fapta grenadierului Mușat a fost prezentată în Înaltul ordin de zi, semnat de regele Ferdinand şi contrasemnat de generalul Constantin Prezan. Ea a constituit, pentru ostașii români, atât cei din tranșee, cât și pentru cei din spatele frontului, o veritabilă lecție de patriotism şi dragoste de țară. În momentul citirii ordinului de zi, întregul efectiv al Regimentului 2 Grăniceri a trăit sentimente de aleasă mândrie. Subunitățile regimentului se aflau la acea dată în tranșeele de pe dealul Momâia. Eroismul şi spiritul de sacrificiu dovedit de ostașii acestui regiment în încleștarea cu inamicul pe viață și pe moarte de pe această înălțime, avântul cu care ei s-au aruncat în luptă în acele zile de lună februarie credem că s-au datorat oarecare măsură şi exemplului unuia din bravii lor camarazi. Elogiind hotărârea caporalului grenadier Constantin Mușat de a se întoarce pe front pentru a contribui la apărarea patriei, cunoscutul om politic Vasile Gh. Morțun, pe atunci președintele Camerei Deputaților în Parlamentul României, i-a trimis o emoționată scrisoare: Mușate! Rănit în luptă, rămas fără brațul stâng; ai cerut să nu fii reformat să ți se îngăduie să te întorci în foc, acolo unde se dezleagă soarta neamului nostru. Chemarea curată a sufletului tău de bun român a făcut să-mi cadă lacrimi de scumpă nădejde. Cu asemenea bărbați, cu asemenea pilde, o oaste nu se poate socoti înfrântă trebuie să învingă până la urmă, De-ai fi avut familia în partea țării rămasă neocupată ți-aș fi spus  să nu ai grijă de ei căci în lipsa ta de-acasă voi îngrijii eu de-i tăi. Dar fiind acolo, în partea cotropită, îmi pare rău că nici o putere n-am să-ți trimit acasă binemeritata mângâiere Rămâne,, dragul meu ostaș, ca după isprăvirea acestui război să vii la mine cu rândurile acestea și vei găsi mine un prieten .gata să-ți fie de sprijin de folos și de folos /…/Veneam eu singur să-ți strâng măna ce rămas, dar sunt si eu bolnav și dacă îți scriu, este că nu vreau să treacă vremea fără ca să-ți arăt ceea ce am simțit la auzul vitejeștii tale hotărâri.

Hotărârea caporalului Mușat de a fi de folos țării, chiar numai cu o mănă, a constituit un exemplu pentru, alți ostași ai armatei noastre. Presa a publicat în lunile următoare câteva solicitări similare cu ale grenadierului Constantin Mușat. În acest sens sunt elocvente comunicarea făcută în ziarul „Români!” din ziua de 16 aprilie 1917, referitoare la caporalul Mihail Armărăşteanu, din Regimentul 34 Infanterie și mențiunea din „Monitorul Oficial” nr. 50, din 19 mai 1917, despre soldatul Cristea Nicolae, contingentul 1916; din Regimentu19. În dorința de a aduce la cunoștința tuturor militarilor din Armata Română, un alt caz de patriotism, asemănător cu cel al caporalului Constantin Mușat, Marele Cartier General arăta în Ordinul de zi nr. 37, din 14 iulie 1917, că:. „Soldatul Danciu Dumitru, contingentul 1911, din Regimentul 18 Infanterie /…/ luând parte la luptele din Transilvania și pe Valea Jiului, s-a purtat ca un adevărat ostaș, dând dovezi de mult curaj și devotament. În ziua de 14 octombrie 1916, căzând grav rănit, a intrat în spital unde i s-a tăiat brațul drept. În dorința de a lupta mai departe cu camarazii săi din ace1ași regiment, a făcut cerere de a fi trimis din nou pe front, ceea ce i s-a aprobat”.

La sfârșitul lunii martie 1917, când caporalul Constantin Mușat s-a prezentat la unitate, Regimentul 2 Grăniceri se afla în refacere la sud-est de Adjud, a fost primit cu mare bucurie și felicitat pentru nobilul său act. Au urmat luni de instrucție şi pregătire, atât în zona Adjud, cât şi în zona Crasna-Huși, după care regimentul său a fost din nou trimis pe frontul de la Oituz. În ziua de 30 iulie 1917, grănicerii ajunși în urma unui marș lung şi obositor în zona, Onești – Bogdănești au fost introduși în luptă în dimineața zilei de 31 iulie 1917, având misiunea să cucerească Dealul Coșna, cota 789, care era cheia apărării. inamicului în zona Oituz. Comandantul Batalionului 2 a ordonat companiei a 6-a din care făcea parte şi Mușat, să continue cu orice preț înaintarea, sprijinind în acest fel acțiunea Batalionului 1, care intenționa să manevreze forțele inamicului care se apărau cu înverșunare pe cotă. Caporalul Constantin Mușat s-a aflat tot timpul în fruntea grupei sale, fiind urmat de oamenii săi fără șovăire. Lupta a fost grea, iar baionetele şi grenadele au fost hotărâtoare în obținerea victoriei grănicerilor în această zi. La ora 11:30, Dealul Coșna, cu cota 789, a fost cucerit de grăniceri. Ei au dat frumoase pilde de eroism, dar şi un mare număr de jertfe. Au căzut la datorie în aceea zi opt ofițeri (un comandant de batalion, patru comandanți de companie), şi peste o sută de gradați şi soldați, printre ei numărându-se și caporalul grenadier Constantin Mușat. Alți 19 ofițeri au fost răniți. În 31 iulie 1917, grenadierul a fost înmormântat cu onoruri ostășești, alături de ceilalți camarazi, în curtea bisericii din Nicorești. Numele şi faptele lui au fost înscrise la loc de cinste în cartea de onoare a unității, iar portretul său împreună cu un scurt text care cuprindea principalele date biografice şi o fotocopie după Înaltul Ordin de zi din 12 februarie 1917, au fost așezate în cabinetul comandantului de regiment, aflat în garnizoana Brăila, putând fi văzute de toți cei care şi-au făcut stagiul în această unitate. Amintirea eroului de la Coșna Oituzului a inspirat artiști, ca şi pe acei care au realizat operele de artă de la Bușteni, Brăila (fosta reședință a Regimentului 2 Grăniceri) şi Bârlad, opera intitulată de făuritorul acesteia, sculptorul I. Dimitriu – Bârlad „Ultima grenadă, a caporalului Mușat”.

Florentina Udrea

Bibliografie:

Oltea Rășcanu-Grămâticu; Bârlădeni în Războiul de întregire al neamului (1916-1918); Acta Musei Tutovensis, IX-X, Bârlad, 2014

Maricel Popa, Constantin Ucrain, Țara Vrancei, panteon al Eroilor României, Editura Pro Transilvania, București, 2006

Sever Neagoe, Ilie Tender, Gheorghe Văduva, Istoria grănicerilor și a începutului poliției de frontieră, Editura Scaiul, București, 2004

Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989

Grigore Cornicioiu, Ștefan Opriș, Aurel Dumitrescu, Contribuțiuni la istoricul grănicerilor. Volumul II. 1904-1916, Institutul de arte grafice “Tirajul”, București, 1935

Grigore Cornicioiu, Ștefan Opriș, Aurel Dumitrescu, Contribuțiuni la istoricul grănicerilor. Volumul III. Partea I-a. 1916-1921, Institutul de arte grafice „Tirajul”, București, 1934

Dumitru Teohari, Eroii noștri grăniceri. Caporalul Mușat, în „Grănicerul”, I, nr. 7, 1932

Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916- 1919, vol. I, ediția a II-a, București, Editura Casei Școalelor. Atelierele „Cartea Românească, 1927

Monitorul Oficial” nr. 50, din 19 mai 1917

Înalt Decret no. 1403 din 18 mai 1915, „Monitorul Oastei”, nr. 21, 1915

Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1914, Tipografia F. Gobl și Fiii, București, 1914

Ministerul Culturii, Lista monumentelor istorice 2015, județele Prahova, Brăila, Vaslui